21-10-2024
Urbanismul are ca domeniu de activitate planificarea așezărilor umane, iar proiectele de dezvoltare ale comunităților se realizează prin implementarea documentațiilor de urbanism care sunt elaborate de către administrația publică (primării, consilii județene) sau de către mediul privat.
Urbanismul este definit la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, ca ”ansamblu de activități complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spațială echilibrată, la protecția patrimoniului natural și construit, la îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile urbane și rurale, precum și la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, național și european” https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/29453.
Noul nomenclator al specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1190/C din 13 iulie 2023, a intrat în vigoare la data de 19 ianuarie 2024 și cuprinde 90 de specializări.
Odată cu Noul Nomenclator al specializărilor expertizei tehnice judiciare, Ministerul Justiției în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București a elaborat și un Ghid al specializărilor expertizei tehnice judiciare. Ghidul are caracter consultativ și vine în sprijinul instanțelor, al organelor de urmărire penală și al altor organe cu atribuții jurisdicționale, în vederea identificării rapide și facile a specializărilor expertizei tehnice judiciare.
Nomenclatorul, Ghidul și aplicația informatică sunt disponibile pe pagina de internet a Ministerului Justiției, la secțiunea https://www.just.ro/ghidul-specializarilor-expertizei-tehnice-judiciare/.
Specializarea experților tehnici judiciari în domeniul Urbanism și amenajarea teritoriului este direct legată de activitatea de urbanism și amenajarea teritoriului, care este reglementată prin lege specială – Legea nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
Competențele expertului tehnic judiciar autorizat în specializarea Urbanism și amenajarea teritoriului sunt: